miercuri, 6 februarie 2019
vineri, 25 ianuarie 2019
24 IANUARIE 2019
24 IANUARIE 2019 ELEVII CICLULUI PRIMAR ŞI PREŞCOLARII DE LA ŞCOALA BALILEŞTI AU SĂRBATORIT 160 ANI DE LA UNIREA PRINCIPATELOR ROMÂNE SUB DOMNIA LUI CUZA
luni, 1 octombrie 2018
joi, 20 septembrie 2018
21 septembrie – Ziua Internaţională a Păcii-International Day of Peace
Ziua internaţională a păcii (International Day of Peace) este celebrată la 21 septembrie.
Această zi dedicată păcii, promovată de Organizaţia Naţiunilor Unite, a fost stabilită pentru prima dată în 1981, prin Rezoluţia 36/67, de către Adunarea Generală a Naţiunilor Unite, pentru a fi aniversată în fiecare an în deschiderea sesiunilor din luna septembrie. Adunarea Generală a ONU a declarat această dată ca o zi dedicată consolidării idealurilor păcii, atât în interiorul cât şi între toate naţiunile şi popoarele lumii.
Prima Zi internaţională a păcii a fost marcată în septembrie 1982. Rezoluţia 55/282 a ONU, adoptată la 7 septembrie 2001, prevede ca începând din 2002 Ziua internaţională a păcii să fie celebrată la 21 septembrie.

Abonați-vă la:
Postări (Atom)
Albinuțele în lumea creativității digitale – Proiectul eTwinning „Art, Logical Thinking and the Computer
Elevii Clasei Albinuțelor au avut bucuria de a participa și la proiectul eTwinning „Art, Logical Thinking and the Computer” , fondat de He...
-
PROVERBE A Apele mici fac râurile mari. Adeseori de înşeli dacă te iei după coaja copacului. B Bate fierul cât e cald, că ...
-
Proces verbal -Cerc pedagogic
-
🎨📐 Dansul Artei și Matematicii – Proiect eTwinning la Școala Gimnazială Bălilești În anul școlar 2024–2025, Școala Gimnazială Bălileș...