Despre mine

marți, 25 aprilie 2023

ZIUA PÂMÂNTULUI

  Ziua Pământului

22 aprilie - Ziua Pământului, eveniment sărbătorit pentru a ne reaminti că planeta Pământ și ecosistemele sale ne oferă condițiile necesare pentru întreținerea vieții. Ziua Planetei Pământ a fost declarată sărbătoare oficială de către Organizația Națiunilor Unite (ONU), în anul 2009.

Anul acesta, se împlinesc 51 de ani de când celebrăm Ziua Pământului, iar această sărbătoare ar trebui extinsă prin acțiuni zilnice cu scopul de a ocroti planeta noastră.

Ziua Pământului are scopul să atragă atenţia asupra degradării mediului înconjurător, asupra efectelor poluării şi să ne inițieze cu privire la acţiunile pe care fiecare dintre noi le poate întreprinde pentru a ajuta la conservarea naturii.

Ziua Pământului este recunoscută pe scară largă ca fiind cea mai mare respectare seculară din lume, marcată de peste un miliard de oameni în fiecare an ca zi de acțiune pentru a schimba comportamentul uman și a crea schimbări de politici globale, naționale și locale. Clar, lupta pentru un mediu curat continuă cu o urgență din ce în ce mai mare, pe măsură ce ravagiile schimbărilor climatice devin din ce în ce mai evidente în fiecare zi.

Tema din acest an este ,,Restaurează-ți Pământul”!       Planet Pals - Comunitate potrivită pentru copii, cu fapte distractive, activități și resurse pentru a afla mai multe despre planeta Pământ, reciclare și conservare și o mulțime de link-uri către informații despre Ziua Pământului de pe web.                                       http://www.planetpals.com/




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Caravana „Vacanță în Siguranță” la Școala Gimnazială Bălilești

  Caravana „Vacanță în Siguranță” la Școala Gimnazială Bălilești Pe data de 21 august 2024, Școala Gimnazială Bălilești a fost gazda unui ev...